A alergat toata toamna. S-a împotmolit puțin prin Noiembrie,
a dat de niște crengi și trandafiri mari cu spini tăioși ce i-au blocat drumul.
Și s-a luptat cu toate, nu a lăsat nimic sa-i strice planurile. Avea planuri
mărețe! Inca are. Și a continuat sa meargă.
A renunțat sa mai alerge pe la inceputul lui
Ianuarie . Fără să știe ca in curând totul va părea perfec si credea că isi
revine. A durat prea puțin și a revenit la lupta continuă din viața ei . Și
frigul ii intra în oase și durea totul. Dar a continuat sa meargă, nu știu de
ce și nu știu care a fost motivația dar a funcționat. Și acum , fericirea e
aproape. Simt asta. Știu ca e aproape și ca toata alergătura și toate
căzăturile și rănile și zgârieturile și toate cu care s-a luptat au meritat.
Trebuie sa fie așa .
M-am împăcat cu mine. Am semnat un tratat de pace. Undeva
între gustarea de la miezul nopţii de astă-noapte şi micul-dejun de azi
dimineaţă. Ambele părţi cedează câte ceva, e normal. Dar ambele părţi câştigă
ceva, e la fel de normal. Per ansamblu e totul bine. Şi o să fie bine.
Gata! De azi încep să mă ţin de lista aceea şi
de promisiunile făcute mie. Hai că e un “început de săptămână” promiţător. O să
mă descurc. De data asta cred că ştiu ce vreau. O să fie mai uşor.
[Acum pot sa spun si eu : ” Nu imi e dor de tine , imi e dor de cel care credeam ca esti .”]
Semnat , Little C.