Dincolo de tot , dincolo de toate .

Inima bubuie. Te vei luptat cu noaptea, ca in fiecare seara, o vei invinge iar. Va veni randul zilei. Infrunt-o cu un zambet pe buze, nu suporta asta. 
Tu esti un ocean, esti marea, ai o lume intreaga in tine, esti infinita. Un ocean infinit de zambete si putere. El, doar un alt trecator. Un marinar ratacitor pe un vas in deriva. Nu-i lasa vasul sa-ti raneasca valurile.



 Ador sa-mi beau paharul cu lapte si in acelasi timp sa-mi adun gandurile. E o mare harababura. Punct. Nu ma pot gandi concret decat la ziua in care totul se va schimba, si acel “ceva” nou pe care il tot astept imi va bate la usa inimii si ma va lua pe nepregatite in plina strada; dar chiar si acest gand sta frumos sub un mare semn de intrebare. Oare chiar va veni ziua cand totul se va schimba si eu o sa-mi recapat iar licarul din ochi sau voi ramane pentru mult timp asa? Obisnuiam sa ma intreb daca noul an imi va aduce ceva nou, ceva mai mare decat mine, ceva care sa ii dea totului un sens, un scop. Ma intrebam daca o sa ma trezesc iar cu dorinta de a trai cu adevarat ziua urmatoare. Mi-e dor sa fiu iar eu. Mi-e dor sa nu-mi pese. Mi-e dor de perioada cand viata chiar avea sens. Imi e dor de libertatea de a face alegeri pe care nu le regretam apoi. Mi-e dor sa fiu fara griji. Mi-e dor sa ascult cantece triste, seara in autobuz si de senzatia de nostalgie. Mi-e dor de vechile mele sentimente, emotii.. oricat de zbuciumate, oricat de instabile. Mi-e dor de toate lucrurile stupide pe care le faceam. Mi-e dor de vechea eu.
Mi-e dor sa fiu sigura pe mine. Sa stiu ce fac, nu sa ma intreb la jumatatea drumului daca eu chiar vreau asta. Nici nu stiu ce e in neregula cu mine. Nu pot sa spun nimic pentru ca nu as stii cum, nu pot sa fac nimic pentru ca nu stiu ce e. Cred ca m-am pierdut.

Incepe sa mi se para ciudat faptul ca se gasesc din ce in ce mai multe persoane care au nevoie de sfatul meu , dar nimeni nu mai e in stare sa ma asculte pe mine . Oare cer prea mult ?


Semnat , Little C.